Pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării hotăra că Basarabia „de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România”.

Membrii Sfatului Tarii care au votat unirea Republicii Democrate Federative Moldovenesti (Basarabia) cu Romania

Unirea Basarabiei cu România s-a făcut în condiţii grele, deosebite. Luna aprilie 1917 a fost considerată, în Rusia, luna mitingurilor. Basarabia a organizat şi ea, pe 6 şi 7 aprilie 1917, un congres general al cooperativelor săteşti care au cerut printr-o moţiune autonomia administrativă. Pe 18 aprilie (stil vechi) la Odessa, 10.000 de soldaţi moldoveni au cerut autonomia politică pentru Basarabia şi dreptul de a se organiza în cohorte. Şi congresul preoţimii basarabene va cere pe 19 şi 20 aprilie la Chişinău alegerea unui mitropolit român, convocarea unei adunări naţionale şi constituirea unui „Înalt Sfat”, cu atribuţii legislative şi executive.

Sfatul Ţării şi rolul său în procesul Unirii Basarabiei cu România

Sfatul Tarii

Ruptă de la Patria-mamă în 1812, Basarabia şi adevăratul ei trecut istoric au fost un subiect tabu pentru românii dintre Prut şi Nistru, ba chiar şi pentru cei de peste Prut. Dar, în ultimii ani, această ramură răsăriteană a românismului, care a fost supusă decenii la rând unei diabolice politici de deznaţionalizare, a început să dea incontestabile semne de viaţă.

Odată cu intensificarea procesului de prăbuşire a totalitarismului comunist, tot mai mare devine interesul faţă de adevărata noastră istorie, faţă de tot ce a fost ţinut sub şapte lacăte şi acoperit cu vălul minciunii. În acest sens, anii 1917-1918 constituie, în istoria românilor cuprinşi în spaţiul dintre Prut şi Nistru, punctul culminant al tuturor frământărilor şi aspiraţiilor spre descătuşarea lor spirituală şi spre libertate.
Unirea Basarabiei cu Patria-mamă prin Actul de la 27 martie 1918 s-a înscris cu litere de aur în istoria românilor. Acest act a pus capăt unei mari nedreptăţi istorice ce a pornit de la 1812, anul cotropirii Basarabiei de către
Rusia ţaristă.

Acest eveniment crucial din istoria noastră nu s-a produs pe loc gol. El a fost pregătit de personalităţi remarcabile ale neamului din generaţiile precedente, precum şi cu ajutorul „Sfatului Ţării”.

Premisele creării Sfatului Ţării (contextul socio-politic şi cultural al anului 1917)

Istoria Basarabiei trezeşte un interes viu mai ales pentru perioadele „închise” şi cele tratate unilateral în timpurile cînd considerentele ideologice şi politice au fost prioritare şi au prevalat asupra celor ştiinţifice. Este şi cazul primului parlament al Basarabiei – Sfatul Ţării. În contextul reconstituirilor şi reconsiderărilor iminente ale anumitor segmente din istoria noastră, este important să nu omitem (să nu trecem cu vederea) efortul acelor personalităţi care, conştientizînd, înaintea celorlalţi, oportunitatea valorilor democratice în viaţa unui popor, au pregătit acest eveniment de cotitură pentru destinul Basarabiei. Ei sînt mai mulţi, noi îi cunoaştem pe puţini şi… foarte puţin.

Rolul Congresului profesorilor din 25 – 28 mai 1917 în realizarea Actului Marii Uniri

În primele şedinţe ale corpului didactic moldovenesc, de la 25 mai 1917, soldaţii moldoveni au vrut să dea jos de pe pereţi portretul arhiepiscopului Serafim care era un răufăcător al moldovenilor. Din pricina aceasta, în primele şedinţe au avut loc neînţelegeri, dar până la urmă portretul a rămas tot acolo.

Şedinţa a III-a a început la trei dimineaţa cu propuneri în vederea şcolilor moldoveneşti. Învăţătorul Macavei a propus ca toţi copiii să înceapă a merge la şcoală de la 9 ani, iar profesorul Ştefan Ciobanu a susţinut ideea ca şcolile cu o clasă să devină şcoli cu două clase şi cele cu două clase de până acum, să nu se desfiinţeze. Dar după o dezbatere mai lungă, congresul aduce următoarea rezoluţie “Copiii să înceapă să meargă la şcoală de la 7 ani, iar şcolile începătoare să fie reformate astfel încât ca dintr-o şcoală să se poată trece în alta de treaptă mai înaltă. Reforma să aibă în vedere ideile democratice şi naţionale ţinând cont de interesele poporului.”

După aceea domnul Sevcenco vorbeşte în limba ucraineană şi îndeamnă învăţătorii moldoveni să se lupte pentru deşteptarea neamului la lumină. I-a răspuns preşedintele congresului, în limba rusă, mulţumindu-i şi spunându-i că moldovenii şi ucrainenii vor lupta cot la cot pentru întărirea drepturilor lor.

27 martie 2011, sărbătoarea Unirii Basarabiei cu România-Mamă!

Invităm toată suflarea românească la marcarea celor 93 ani de la Unirea Basarabiei cu România, din 27 martie 1918!

Sărbătoarea va începe la ora 14.00,  cu un marş, având urmatorul traseu: Academia de ştiinţe a Moldovei – Scuarul Teatrului de Operă şi Balet, unde va avea loc un concert, spre a nu fi uitate tradiţiile româneşti şi istoria care uneşte pe veci cele doua maluri ale Prutului!

Video de la sărbătoarea Unirii Basarabiei cu România, marcată la 27 martie 2010

Nu uitaţi, pe 27 martie 2011, cu toţii la Chişinau spre a sărbători Unirea! Fraţii în veci vor fi fraţi!

Excursie în Basarabia

Pe data de 27 martie 2011 vom sărbători la Chişinau 93 de ani de la unirea Basarabiei cu România. Invităm deopotrivă români din dreapta şi din stânga Prutului alături de noi la această sărbătoare.

Pentru cei din România:

Am reusit sa închiriem un autocar cu plecare din Bucureşti. Vom pleca vineri seară (25 martie) şi ne întoarcem luni dimineaţa (28 martie).
Sâmbătă dimineaţa trecem Prutul şi mergem să vizităm obiective turistice precum Orheiul Vechi, Tipova și Saharna. Fiecare dintre noi va dormi la fraţii basarabeni sâmbătă seara, cu care vom merge şi într-un mic tur al oraşului. Duminică vom cunoaşte străzile Chișinăului și vom participa la Sărbătoarea Unirii.  Transportul dus-întors va costa 90 de lei.

Plecare din Iași: sâmbătă dimineață, întoarcere: duminică seară.

27 martie, unirea românilor!

Îi aşteptăm pe toţi cei cu inima română sâmbătă la ora 14.00 în faţa Academiei de Ştiinţe a Moldovei:

Românii din dreapta Prutului care vin la Chişinău relatează LIVE excursia lor într-un jurnal de bord. Jurnalul poate fi urmărit aici.

EXTAZ ŞI AGONIE ÎN ULTIMII 90 DE ANI DIN VIAŢA BASARABIEI

În urmă cu 91 de ani, evenimentul de la 27 martie aducea Basarabia acasă, la sînul Mamei România. Cîte frămîntări n-au fost atunci, la sfîrşitul primului război mondial: se desfiinţaseră patru imperii (ţarist, austroungar, otoman şi german); zeci de popoare deveniseră libere, scăpînd de lanţurile fostelor imperii; circulau libere cele 14 principii ale preşedintelui american W. Wilson, de care puteau beneficia popoarele cu libertatea proaspăt cîştigată; se pregătea Conferinţa de Pace, atît de importantă pentru europeni etc., etc. Dintre toate, parcă cel mai important lucru era dreptul popoarelor la autodeterminare, dreptul acestora de a-şi hotărî singure soarta.

Pe acest fond se mişcau cehii şi slovacii, care vor crea un stat federativ – Cehoslovacia; sîrbii, croaţii, slovenii, bosniecii etc., care vor crea Iugoslavia; basarabenii, bucovinenii şi ardelenii, care vor reveni la Ţara Mamă şi vor crea statul naţional unitar român; polonezii, georgienii, pînă şi ungurii şi austriecii se vedeau, bucuroşi sau nu, în graniţe fireşti, naturale.

În Basarabia, situaţia nu era deloc simplă: peste 100 de ani fusese provincie rusească (din 1812), în care limba rusă a fost impusă cu multă obstinaţie, înlocuind, în cele din urmă, limba română din toate şcolile, fără să o poată scoate, însă, din familia şi biserica românească. Alte şicane cu urmări nedorite în Basarabia au fost colonizările. Astfel, în Basarabia erau aduşi evrei, cazaci, ruşi, nemţi, bulgari, găgăuzi, greci, armeni, ţigani, poloni, amestecaţi intenţionat cu românii moldoveni, ajungîndu-se în final la un paradox: creştea populaţia Basarabiei, dar scădea populaţia basarabenilor! Pe de altă parte, basarabenii erau colonizaţi tot mai spre est, acolo unde, în loc de raiul făgăduit, găseau nevoi, boli şi moarte. Românismul s-a menţinut cu îndîrjire în jurul mănăstirilor Chipriana, Hîncu, Jabca, Dobruşa, Frumoasa, Răciula, Vărzăreşti, Soroceni, Condriţa şi-n familiile ce aveau speranţă în Dumnezeu. Pentru această atitudine, Biserica Basarabiei va avea martirii ei. Rezistenţa s-a făcut şi prin presă, prin şcoală, chiar dacă şcolile au fost rusificate forţat.

O forţă deosebită aveau societăţile literare şi revistele din jurul lor: „Curierul românesc”, „Albina românească”, „Basarabia”, „Viaţa Basarabiei”, „Moldovanul”, „Luminătorul”, „Cuvîntul Moldovenesc”, „Glasul Basarabiei”. Renaşte curentul naţional prin: Alexandru Donici, Alecu Russo, Zamfir Arbore, Ion Pelivan, Pavel Dicescu, N. Gavriliţă, Pantelimon Halippa, Ion şi Teodor Inculeţ, Alexie Mateevici. Se manifesta cu eficienţă Societatea pentru Cultură şi Artă, un fel de Astra ardeleană.

Vreo 300.000 de basarabeni care luptaseră pe front, făcînd parte din armata rusă, sătui de propaganda rusă pentru republica lor, în contact cu soldaţii români din Ardeal, din Regat sau Bucovina, vor promova ideea naţională, ideea unităţii românilor. Pe de altă parte, în Basarabia a sporit numărul de congrese, întruniri ale învăţătorilor, preoţilor, sătenilor, ostaşilor, care, în totalitatea lor, militau pentru autonomie, pentru limba română, pentru un Sfat al Ţării care să ia decizii democratice.

Pentru persoanele din România: Cum trecem graniţa în Republica Moldova

Persoanele care sunt din România şi vor să ajungă în cel de al doilea stat românesc pe data de 27 martie 2010 pentru a sărbători Ziua Unirii Basarabiei cu România au nevoie doar de un paşaport valabil.

Pentru cei ce nu au paşapoart, actele necesare sunt:

Unirea noastră, ca o necesitate absolută

Fără doar şi poate, noi trebuie să vorbim cît mai des despre unire… cu mult mai des decît o facem acum, căci, în prezent, abordăm acest subiect numai la anumite date, cel mai des la 1 Decembrie, la 27 Martie… si cam atît!

Înţelepciunea populară are, în acest sens, mult sentinţe – zicale, pilde, diferite istorii din folclorul românesc ne demonstrează cît de importantă este unirea pentru om, pentru o comunitate, pentru o naţiune: „Unde-i unul, nu-i putere…”, ca să ne referim la doar o singură sinteză a gîndirii colective a românilor.