În urmă cu 91 de ani, evenimentul de la 27 martie aducea Basarabia acasă, la sînul Mamei România. Cîte frămîntări n-au fost atunci, la sfîrşitul primului război mondial: se desfiinţaseră patru imperii (ţarist, austroungar, otoman şi german); zeci de popoare deveniseră libere, scăpînd de lanţurile fostelor imperii; circulau libere cele 14 principii ale preşedintelui american W. Wilson, de care puteau beneficia popoarele cu libertatea proaspăt cîştigată; se pregătea Conferinţa de Pace, atît de importantă pentru europeni etc., etc. Dintre toate, parcă cel mai important lucru era dreptul popoarelor la autodeterminare, dreptul acestora de a-şi hotărî singure soarta.
Pe acest fond se mişcau cehii şi slovacii, care vor crea un stat federativ – Cehoslovacia; sîrbii, croaţii, slovenii, bosniecii etc., care vor crea Iugoslavia; basarabenii, bucovinenii şi ardelenii, care vor reveni la Ţara Mamă şi vor crea statul naţional unitar român; polonezii, georgienii, pînă şi ungurii şi austriecii se vedeau, bucuroşi sau nu, în graniţe fireşti, naturale.
În Basarabia, situaţia nu era deloc simplă: peste 100 de ani fusese provincie rusească (din 1812), în care limba rusă a fost impusă cu multă obstinaţie, înlocuind, în cele din urmă, limba română din toate şcolile, fără să o poată scoate, însă, din familia şi biserica românească. Alte şicane cu urmări nedorite în Basarabia au fost colonizările. Astfel, în Basarabia erau aduşi evrei, cazaci, ruşi, nemţi, bulgari, găgăuzi, greci, armeni, ţigani, poloni, amestecaţi intenţionat cu românii moldoveni, ajungîndu-se în final la un paradox: creştea populaţia Basarabiei, dar scădea populaţia basarabenilor! Pe de altă parte, basarabenii erau colonizaţi tot mai spre est, acolo unde, în loc de raiul făgăduit, găseau nevoi, boli şi moarte. Românismul s-a menţinut cu îndîrjire în jurul mănăstirilor Chipriana, Hîncu, Jabca, Dobruşa, Frumoasa, Răciula, Vărzăreşti, Soroceni, Condriţa şi-n familiile ce aveau speranţă în Dumnezeu. Pentru această atitudine, Biserica Basarabiei va avea martirii ei. Rezistenţa s-a făcut şi prin presă, prin şcoală, chiar dacă şcolile au fost rusificate forţat.
O forţă deosebită aveau societăţile literare şi revistele din jurul lor: „Curierul românesc”, „Albina românească”, „Basarabia”, „Viaţa Basarabiei”, „Moldovanul”, „Luminătorul”, „Cuvîntul Moldovenesc”, „Glasul Basarabiei”. Renaşte curentul naţional prin: Alexandru Donici, Alecu Russo, Zamfir Arbore, Ion Pelivan, Pavel Dicescu, N. Gavriliţă, Pantelimon Halippa, Ion şi Teodor Inculeţ, Alexie Mateevici. Se manifesta cu eficienţă Societatea pentru Cultură şi Artă, un fel de Astra ardeleană.
Vreo 300.000 de basarabeni care luptaseră pe front, făcînd parte din armata rusă, sătui de propaganda rusă pentru republica lor, în contact cu soldaţii români din Ardeal, din Regat sau Bucovina, vor promova ideea naţională, ideea unităţii românilor. Pe de altă parte, în Basarabia a sporit numărul de congrese, întruniri ale învăţătorilor, preoţilor, sătenilor, ostaşilor, care, în totalitatea lor, militau pentru autonomie, pentru limba română, pentru un Sfat al Ţării care să ia decizii democratice.
Citește în continuare
27 martie 1918 - 2015 