EXTAZ ŞI AGONIE ÎN ULTIMII 90 DE ANI DIN VIAŢA BASARABIEI

În urmă cu 91 de ani, evenimentul de la 27 martie aducea Basarabia acasă, la sînul Mamei România. Cîte frămîntări n-au fost atunci, la sfîrşitul primului război mondial: se desfiinţaseră patru imperii (ţarist, austroungar, otoman şi german); zeci de popoare deveniseră libere, scăpînd de lanţurile fostelor imperii; circulau libere cele 14 principii ale preşedintelui american W. Wilson, de care puteau beneficia popoarele cu libertatea proaspăt cîştigată; se pregătea Conferinţa de Pace, atît de importantă pentru europeni etc., etc. Dintre toate, parcă cel mai important lucru era dreptul popoarelor la autodeterminare, dreptul acestora de a-şi hotărî singure soarta.

Pe acest fond se mişcau cehii şi slovacii, care vor crea un stat federativ – Cehoslovacia; sîrbii, croaţii, slovenii, bosniecii etc., care vor crea Iugoslavia; basarabenii, bucovinenii şi ardelenii, care vor reveni la Ţara Mamă şi vor crea statul naţional unitar român; polonezii, georgienii, pînă şi ungurii şi austriecii se vedeau, bucuroşi sau nu, în graniţe fireşti, naturale.

În Basarabia, situaţia nu era deloc simplă: peste 100 de ani fusese provincie rusească (din 1812), în care limba rusă a fost impusă cu multă obstinaţie, înlocuind, în cele din urmă, limba română din toate şcolile, fără să o poată scoate, însă, din familia şi biserica românească. Alte şicane cu urmări nedorite în Basarabia au fost colonizările. Astfel, în Basarabia erau aduşi evrei, cazaci, ruşi, nemţi, bulgari, găgăuzi, greci, armeni, ţigani, poloni, amestecaţi intenţionat cu românii moldoveni, ajungîndu-se în final la un paradox: creştea populaţia Basarabiei, dar scădea populaţia basarabenilor! Pe de altă parte, basarabenii erau colonizaţi tot mai spre est, acolo unde, în loc de raiul făgăduit, găseau nevoi, boli şi moarte. Românismul s-a menţinut cu îndîrjire în jurul mănăstirilor Chipriana, Hîncu, Jabca, Dobruşa, Frumoasa, Răciula, Vărzăreşti, Soroceni, Condriţa şi-n familiile ce aveau speranţă în Dumnezeu. Pentru această atitudine, Biserica Basarabiei va avea martirii ei. Rezistenţa s-a făcut şi prin presă, prin şcoală, chiar dacă şcolile au fost rusificate forţat.

O forţă deosebită aveau societăţile literare şi revistele din jurul lor: „Curierul românesc”, „Albina românească”, „Basarabia”, „Viaţa Basarabiei”, „Moldovanul”, „Luminătorul”, „Cuvîntul Moldovenesc”, „Glasul Basarabiei”. Renaşte curentul naţional prin: Alexandru Donici, Alecu Russo, Zamfir Arbore, Ion Pelivan, Pavel Dicescu, N. Gavriliţă, Pantelimon Halippa, Ion şi Teodor Inculeţ, Alexie Mateevici. Se manifesta cu eficienţă Societatea pentru Cultură şi Artă, un fel de Astra ardeleană.

Vreo 300.000 de basarabeni care luptaseră pe front, făcînd parte din armata rusă, sătui de propaganda rusă pentru republica lor, în contact cu soldaţii români din Ardeal, din Regat sau Bucovina, vor promova ideea naţională, ideea unităţii românilor. Pe de altă parte, în Basarabia a sporit numărul de congrese, întruniri ale învăţătorilor, preoţilor, sătenilor, ostaşilor, care, în totalitatea lor, militau pentru autonomie, pentru limba română, pentru un Sfat al Ţării care să ia decizii democratice.

În aprilie 1917 s-a constituit Partidul Naţional Moldovenesc, avînd preşedinte pe Vasile Stroescu, avîndu-i aproape pe Pan Halippa, Onisifor Ghibu, Paul Gore, Vladimir Herţa, George Tofan… În zilele de 23-27 oct. 1917 are loc la Chişinău Congresul ostăşesc, cu vreo 500 de delegaţi, ostaşi români din fosta armată rusă, care au hotărît: Autonomia Basarabiei, în cadrul Republicii Federative Democratice Ruseşti (!); Constituirea Sfatului Ţării, care să răspundă de suveranitatea ţării; Alegerea unui birou, care să organizeze acţiunile democratice viitoare, să convoace adunarea legislativă, Sfatul Ţării…

La nivelul Basarabiei, în sate şi oraşe se aleg comitete care au trimis la Congres deputaţi aleşi: Oraşele – 44 de deputaţi; Satele – 36 de deputaţi; iar corporaţiile, preoţimea, dăscălimea – 58 de deputaţi. Dintre aceştia 70% erau moldoveni, iar 30% – ruşi, evrei, bulgari, nemţi. Congresul se întruneşte la 21 nov. la Chişinău, avînd ca preşedinte pe conf. univ. Ion Inculeţ, fiindu-i alături: Ion Pelivan, Pan Halippa, Pan Erhan, Şt. Ciobanu, Ion Buzdugan, Gh. Pîntea, Vasile Bîrcă, A. Crihan etc. şi hotărăşte crearea Sfatului Ţării (150 de deputaţi), care, la 2 dec. 1917, proclamă Republica Democratică Federativă Moldovenească, cu Ion Inculeţ – preşedinte; Puterea executivă o avea Consiliul Directorilor, cu Petre Erhan ca şef. În acest timp, bandele ruseşti provocau crime şi jafuri împotriva civililor basarabeni.

O delegaţie a Consiliului Directorilor ajunge la Iaşi, cerînd ajutor împotriva acestor bande. Antanta orienta spre Chişinău o divizie sîrbească şi alta cehă, care însă refuză, însă acceptă voluntarii ardeleni şi bucovineni, care au avut lupte grele cu bandele ruseşti aflate în gara din Chişinău. Sfatul Ţării şi Consiliul Directorilor au avut mult de suferit, fiind la un pas de desfiinţare, iar puterea era cît pe ce să ajungă în mîna bolşevicilor Kotowski, Kaabak, Perper, Levinson.

O nouă delegaţie a basarabenilor disperaţi ajunge la Iaşi după ajutor. Răspunde, în sfîrşit, g-lul Broşteanu, care intră cu armata şi multe steaguri tricolore în Chişinău, spre marea bucurie a populaţiei civile disperate. Inamicul se retrage la Tighina, apoi peste Nistru, iar Sfatul Ţării revine şi se întruneşte la 24 ian. 1918, proclamînd în unanimitate independenţa Republicii Moldoveneşti. Dar noua republică independentă n-avea nicio şansă de una singură şi toată populaţia vedea salvarea ei în Unirea cu România.

La 27 martie 1918, Sfatul Ţării hotărăşte Unirea Basarabiei cu Regatul României. Hotărîrea s-a luat în sala festivă a Liceului III din Chişinău, cu următorul rezultat al votului: 86 „pentru Unire”, 3 „contra” şi 36 abţineri, 13 absenţi.

Rezoluţia de unire specifica: „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele sale dintre Prut, Nistru, Dunăre şi Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să- şi hotărască soarta lor de azi înainte pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România”.

Deputaţii şi publicul se îmbrăţişau, se sărutau. Ochii tuturor erau plini de lacrimi de bucurie. Toate clopotele din Chişinău vesteau marea bucurie. Tunurile bubuiau, salutînd marele act. Avioanele spintecau văzduhul purtînd pe aripile lor clipele curate şi sfinte ale marii sărbători. Liderii Unirii şi poporul se îndreptau spre marea Catedrală spre a aduce mulţumiri lui Dumnezeu pentru clipele de fericire.

Bucureştiul primeşte cu multă căldură hotărîrea basarabenilor:
Primul ministru – Al. Marghiloman declara: „În numele poporului român şi în numele regelui României cu mîndrie iau act de Declaraţia Domniilor-Voastre pentru UNIRE şi declar că Basarabia este de acum unită pe vecie cu România una şi nedespărţită…”, iar regele ţării, Ferdinand I Întregitorul, specifica: „Cu adîncă emoţie şi cu inima plină de bucurie am primit ştirea despre importantul act ce s-a săvîrşit la Chişinău. Sentimentul naţional ce se deşteptase aşa de puternic în timpurile din urmă în inimile moldovenilor de dincolo de Prut, a primit prin votul înălţător al Sfatului Ţării, o solemnă afirmare. Un vis frumos s-a înfăptuit… În aceste momente solemne şi înălţătoare pentru patrie, de aici înainte comună, Vă trimit la toţi cetăţenii din noua Românie de peste Prut, regescul meu salut, înconjurîndu-vă cu aceeaşi inimoasă şi caldă iubire părintească”.

Presa vremii consemna: „Ferice de fraţii basarabeni cari, din prisosul însufleţirii şi dragostei lor de neam şi ţară, au izbutit să împletească din nou legăturile fireşti între Basarabia şi România, legături care cu 100 de ani în urmă fuseseră destrămate de ghearele prădalnice ale vulturului din Ural… Ferice de noi, cîţi ne-am învrednicit de a fi martori oculari la această mare şi înălţătoare serbare naţională, pentru că este serbare naţională”.

Basarabia va trimite în Parlamentul de la Bucureşti, prin vot universal, egal, direct şi secret 90 de deputaþi şi 35 de senatori, proporţional cu populaţia ce-o avea provincia. Lucrurile intrau în normal, dar prin ultimatumul rusesc din 26-28 iunie 1940, act favorizat de Pactul Ribbentrop- Molotov (rãmas în vigoare şi astãzi, dar numai pentru români), ruşii răpesc României Basarabia, Bucovina, Ţinutul Herţei şi Insula ªerpilor, teritorii din care-şi asigurau pîinea, vinul şi lemnul. Începea teroarea împotriva unioniştilor… Mulţi vor sfîrşi în groapa comună…

Comuniştii ruşi, în cîrdăşie cu cei români de la Chişinău sau de la Bucureşti (vezi cauza scoaterii PCR înafara legii în anul 1924: pentru că militau, la îndemnul Cominformului de la Moscova, pentru dezmembrarea statului naţional unitar român creat în anul 1918!), menţin dezbinarea prin tot felul de mişcări abile, derutante, paradoxale, agravate prin consecinţele pactului Ribbentrop-Molotov: de la un singur imn s-a ajuns la două; abateri de la alfabetul latin; iar astăzi, în locul unui singur Dicţionar românesc, avem două, şi unul moldovenesc. Mare-i grădina lui Dumnezeu!

Înainte de a ne gîndi serios la o unire firească statală, este necesar şi util să găsim forme convingătoare de menţinere a românismului, experienţă care şi-a dovedit viabilitatea şi-n cazul nostru şi-n cazul altora. Aşa că respectarea valorilor comune devine necesară şi utilă, iar 27 martie este o astfel de valoare pe care n-o uită bătrînii şi-ar trebui s-o ştie mai bine tineretul, al cărui viitor contează…

Bibliografie:
Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers enciclopedic, Bucureşti, 1997.
Ioan I. Nistor, Istoria Basarabiei, Editura Napoca Star, Cluj, 2008.
Viorel Patrichi, Mircea Druc sau lupta cu ultimul imperiu, Editura Zamolxe, Bucureşti, 1998.
Neagu Cosma, Culisele palatului regal, Editura Globus, Bucureşti, 1990.
Iurie Colesnic, Basarabia necunoscută, Editura Universitas, Chişinău, 1993.

Autor: Ioan SENI, publicat în martie 2009 în revista Română, nr. 56

Anunțuri

Un răspuns to “EXTAZ ŞI AGONIE ÎN ULTIMII 90 DE ANI DIN VIAŢA BASARABIEI”

  1. Articolul este foarte bun , plin de obiectivitate, ar fi bine ca sa se vorbeasca mai des in scolile din Basarabia despre aceste evenimente istorice ce ar trebui sz aiba o pondere semnificativa in inimile fiecarui basarabean.
    bravo 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: