27 martie 2009 în presă

TIMPUL:

Pe 27 martie, românii din R. Moldova au sărbătorit cea de-a 91-a aniversare de la Actul istoric din 1918, când Basarabia s-a unit cu ţara-mumă.Suita de manifestări a început vineri dimineaţă cu un serviciu divin întru pomenirea ctitorilor Unirii, săvârşit de un sobor de preoţi în frunte cu protoiereul Ioan Ciuntu la Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla” din capitală. Apoi, la Cimitirul Central din strada Armenească din Chişinău, au fost depuse flori la mormintele deputaţilor Sfatului Ţării.

La eveniment au participat oameni de cultură, reprezentanţi ai PLDM şi PL şi foarte mulţi tineri. Cimitirul era împânzit de poliţişti în civil şi securişti.


Sărbătoarea a continuat cu un moment omagial la clădirea Sfatului Ţării din strada A. Mateevici, actualmente blocul de studii al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. După ce au fost depuse flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, la Uniunea Scriitorilor din Moldova a avut loc un simpozion, organizat de către instituţia-gazdă, Asociaţia Istoricilor şi Forul Democrat al Românilor din R. Moldova, la care au participat istorici de pe ambele maluri ale Prutului.


La ora 16.00, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, în preajma Arcului de Triumf s-au adunat sute de tineri, reprezentanţi ai mai multor organizaţii guvernamentale, uniţi în cadrul grupului de iniţiativă „Spirit românesc”. Autorizată de către primăria municipiului Chişinău, manifestarea a început cu Imnul „Deşteaptă-te, române!” şi a culminat cu o Horă a Unirii, în care s-au încins tineri şi bătrâni. Timp de câteva ore, manifestanţii, majoritatea îmbrăcaţi în tricouri cu inscripţia „Basarabia – pământ românesc”, au scandat mai multe lozinci unioniste: „Unire!”, „Trăiască, trăiască şi-nflorească Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!”, „Libertate pentru basarabeni!” ş.a. Şi aici manifestarea a fost supravegheată de zeci de poliţişti şi securişti.


Evenimentul n-a trecut fără incidente. Principalul organizator, Eugen Rusu, a fost reţinut în ajun de către poliţie, iar prietenul său, George Simion, din România, imediat după ce a avut loc procesul de judecată, a fost expulzat de pe teritoriul R. Moldova. Viorel, fratele lui Eugen Rusu, a declarat că nu ştie unde se află acesta, din momentul în care a fost reţinut de poliţie în faţa blocului în care locuieşte din sectorul Botanica.

INFO-PRIM NEO:

Câteva sute de tineri au încins în după amiaza zilei de vineri, 27 martie, Hora Unirii în jurul Arcului de Triumf din centrul capitalei. În acest fel, tinerii au marcat cea de-a 91-a aniversare a Unirii Basarabiei cu România, transmite Info-Prim Neo

În Piaţa Marii Adunări Naţionale au răsunat cântece patriotice precum „Hora Unirii”, „Noi suntem români” sau „Deşteaptă-te, române!”. Tinerii au scandat lozinci şi au purtat pancarte cu mesaje unioniste: „Unire!”, „Trăiască şi-nflorească Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!”, „Basarabia e România!”, „Aceeaşi limbă, aceeaşi ţară, români am fost cu toţi odinioară”, „Libertate pentru basarabeni”, „De politicieni ignoraţi, de fraţii noştri niciodată uitaţi” ş.a.

ziua unirii 300x254 De ziua Unirii Basarabiei cu România, la Chişinău s a încins Hora Unirii în jurul Arcului de Triumf  Manifestaţia a fost organizată de membrii mai multor organizaţii neguvernamentale, uniţi în Grupul de iniţiativă „Spirit Românesc”, care se declară apolitic.

Evenimentul nu a fost lipsit de incidente. Participanţii la acţiune au reclamat că principalul organizator, Eugen Rusu, care a depus declaraţia de înştiinţare la Primăria Chişinău, a fost reţinut de poliţie în ajun, iar prietenul său, un tânăr român pe nume George Simion, a fost expulzat de pe teritoriul R. Moldova. Viorel, fratele lui Eugen Rusu, a spus că nu ştie unde se află el, din momentul când a fost luat de poliţie din faţa blocului în care locuieşte din sectorul Botanica.

De asemenea, organizatorii susţin că zeci de tineri, studenţi şi elevi români şi moldoveni din România, care se îndreptau spre Chişinău pentru a participa la manifestaţie, au fost întorşi la frontiera cu R. Moldova.

Şefa Centrului de presă al Ministerului Afacerilor Interne, Ala Meleca, a declarat că cei doi tineri au fost reţinuţi pentru încălcarea ordinii publice. Potrivit acesteia, Eugen Rusu se află în arest administrativ în Comisariatul Botanica, iar George Simion a fost amendat şi eliberat.

Anterior, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) a atenţionat partea română despre „posibile acţiuni electorale cu caracter provocator în care ar fi implicaţi cetăţeni români”. Ambasadorul României la Chişinău, Filip Teodorescu, a fost convocat la 20 martie la MAEIE, unde i s-a comunicat că în perioada 26-28 martie la Chişinău ar urma să sosească grupuri de cetăţeni români pentru a participa la diferite activităţi publice cu caracter electoral.

Ministrul român de externe, Cristian Diaconescu, a declarat, vineri, 27 martie, într-o conferinţă de presă că este „preocupat şi îngrijorat” de situaţia românilor „întorşi sistematic” de la frontiera cu R. Moldova, anunţând că aşteaptă explicaţii de la omologul moldovean.

ActualPress.MD:

La Chişinău circa 100 de tineri au încins hora unirii în centrul capitalei

27 martie, Chişinău. (ActualPRESS). Circa 100 de tineri s-au adunat, vineri, în faţa Arcului de Triumf din Chişinău şi au încins Hora Unirii cu ocazia a 91 de ani de la Mare Unire a Basarabiei cu România.

Tinerii au scandat lozinci şi au purtat pancarte cu mesajele: „Trăiască şi-nflorească Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!”, „Basarabia e România!”, „Libertate pentru basarabeni”.

Manifestaţia a fost organizată de membrii mai multor organizaţii neguvernamentale, uniţi în Grupul de iniţiativă „Spirit Românesc”, însă nu toţi au reuşit să ajungă la Chişinău, fiind reţinuţi la vamă.

“Au fost reţinuţi mai mulţi organizatori, printre care şi cel după numele căruia era scrisă autorizaţia de a ograniza manifestaţia de astăzi, Eugen Rusu. El a fost reţinut ieri seară la ora 22:30 şi nimeni nu cunoaşte nimic despre el, dacă e viu sau nu”, a declarat pentru ActualPRESS Ghenadie Brega, membru al asociaţiei Hyde Park.

ActualPRESS menţionează că printre tinerii prezenţi în centrul capitalei, erau şi oameni în vîrstă care au venit să susţină tineretul în acţiunea sa.

“Se împlinesc 91 ani de la Unire. Suntem aici pentru a susţine tinerii, căci viitorul ţării noastre e în mîinile lor”, a declarat Iulia Grumeza, pensionară.

Tinerii prezenţi la manifestaţie s-au declarat pro pentru o unire care să le permită libera circulaţie în Uniunea Europeană.

“Să nu uităm tradiţiile, strămoşii care au luptat cu mulţi ani în urmă pentru acest pămînt. Să facem ca lumea să nu uite că 27 martie este Ziua Unirii”, a declarat George Chetruşca, studentul anului II la Universitatea “Perspectiva”.

Întrunirea a durat 3 ore, timp în care fiecare din cei prezenţi au declarat ce înseamnă pentru ei această mare sărbătoare

VOCEA BASARABIEI

În jumătatea a doua a zilei de 27 martie circa 200 de tineri şi tinere au încins Hora Unirii în jurul Arcului de Triumf din Chişinău. În horă s-au prins pînă la urmă şi oameni mai în etate. Reamintim că acum 91 de ani, la Chişinău în actuala clădire a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, a fost semnat actul Unirii Basarabiei cu Patria mamă-România. Ştirea audio AICI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: